Jean-Claude Juncker a refuzat să discute cu Alexis Tsipras. Grecia, din ce în ce mai aproape de FALIMENT

Jean-Claude Juncker a refuzat să discute cu Alexis Tsipras. Grecia, din ce în ce mai aproape de FALIMENT
Publicat: 07/06/2015, 15:23

„Premierul Greciei a solicitat sâmbătă o conversație telefonică, dar Juncker a refuzat, dat fiind că nu erau progrese în discuții, iar propunerile promise de partea greacă nu au ajuns joi”, a declarat un oficial din cadrul Comisiei Europene. Guvernul de la Atena a anunțat că informațiile nu sunt adevărate.

Alexis Tsipras se va întâlni miercuri, la Bruxelles, cu președintele Franței, Francois Hollande, și cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei, anunță un oficial guvernamental elen, citat de Euronews. Cei trei lideri au discutat prin telefon sâmbătă, stabilind să se întâlnească miercuri la Bruxelles.

Conținutul conversațiilor nu a fost dezvăluit, dar cel mai probabil a fost vorba de negocierile dintre Grecia și Grupul Bruxelles (Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană, Fondul Monetar Internațional).

Alexis Tsipras le-a cerut creditorilor internaționali să nu impună „condiții umilitoare” țării sale, care are nevoie urgentă de fonduri, catalogând planul instituțiilor financiare internaționale drept „un moment prost pentru Europa”. Ministrul grec al Economiei, George Stathakis, a catalogat drept „inacceptabile” condițiile prezentate de creditorii internaționali. „Guvernul nostru are mandat să mențină țara în zona euro și să obțină un acord mai bun…, să modifice condițiile acordului cu partenerii europeni. Grecia trebuie să rămână în zona euro”, a precizat Stathakis.

Guvernul Greciei a cerut în mod oficial, joi seară, Fondului Monetar Internațional (FMI) amânarea până la sfârșitul lunii iunie a ratelor care au scadența luna aceasta, primind un răspuns pozitiv. Grecia are o datorie totală de 320 de miliarde de euro, dintre care 65% către țări din zona euro și către FMI, iar 8,7% către Banca Centrală Europeană (BCE). Guvernul de la Atena mai are de primit din partea instituțiilor financiare 7,2 miliarde de euro prin programul de susținere financiară de 240 de miliarde de euro care se încheie în această lună.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Noi estimări privind votul la prezidențiale. Ce arată cele mai recente date despre cum au...
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Sondaj Exclusiv Antena 3 CNN. Primele date despre ce au votat românii. 29% spun că...
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Prezenţa la vot în rândul bucureştenilor, aproape 30% / Mesaj pentru...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Ingredientul vechi de 4.000 de ani. Azi îl cumperi cu aditivi și conservanți. Cum îl...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Secțiile de votare din București pentru prezidențiale și referendum 2024: Cum vezi online lista și...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ceaușescu la vânătoare de mufloni: „A fost un adevărat infern”